Teo Trandafir este una dintre cele mai apreciate şi iubite prezentatoare TV, însă în viaţa personală nu prea a avut parte de noroc. Oficial, vedeta nu are nicio relaţie, se axează foarte mult pe carieră, dar are grijă şi de fiica ei Maia, care a devenit o adevărată domnişoară.
La um moment dat, Teo a vorbit despre perioada studenţiei, când s-a îndrăgostit de un coleg, de altfel singurul băiat din grupă. Tot atunci, prezentatoarea şi-a spus părerea despre virginitate la acea vreme şi a lăsat să se înţeleagă că tot în acea perioadă, a avut parte de primul contact sexual.
„Am fost la București, am intrat la facultate printr-un miracol, dar am intrat, a doua oară nu aș putea. Să continui… M-am îndrăgostit de un coleg de grupă, singurul băiat din grupă de altfel. Eu am înțeles de la viață că virginitatea este ultima redută a unei fete și că o dată pierdută chestia asta, în primul rând că este ireversibil, ai pierdut o valoare de neînlocuit.
Și am tot împins chestia asta în timp până când am început să îmi schimb percepția, am zis că nu o să pot niciodată să ajung până acolo, deci să o transformăm într-o virtute. Am zis că vreau să mă mărit cu flori de portocali pe cap, aiurea, mie îmi era foarte frică. Până la urmă, într-un târziuuuu, am trecut și de asta. Oricum relația mea cu colegul de facultate era una platonică. Așa era pe atunci”, explica Teo Trandafir într-un interviu pentru Ciao.ro.
Alături de Raluca Bădulescu și Ioana Tufaru, Teo Trandafir se numără printre primele vedete de la noi care și-au făcut gastric sleeve (n..r.: operație de micșorare a stomacului). Îndrăgita prezentatoare de la Kanal D a declarat război total kilogramelor în plus în 2014, odată cu intrarea în sala de intervenții chirurgicale. În prezent, ea cântărește în jur de 60 de kilograme și este complet schimbată față de de cum arăta în urmă cu 25 ani, când s-a lansat în televiziune.
“Cred cu putere că dacă eşti curat, restul vine de la sine. Dacă eşti spălat în fiecare zi pe cap, mai ales în condiţiile în care noi folosim tone de fixativ, dacă eşti demachiat corect, dacă eşti dat cu o cremă hidratantă, dacă dormi în condiţii foarte curate, este cel mai important. La mine, patul trebuie să fie perfect, alb complet, altfel nu mă simt bine. Cred că igiena personală este o chestie de care lumea ţine seama prea puţin în ritualul de îngrijire”, a mărturisit vedeta în urmă cu ceva timp pentru publicația csid.ro.